La 10 iulie 1999, în cel de-al 66-lea an al vieții, a murit dr. István Túri, cel mai cunoscut maestru și instructor al legumiculturii în spații protejate.
S-a născut la 7 decembrie 1933, la Cegléd. Școala generală și liceul le-a absolvit tot la Cegléd, obținându-și diploma de bacalaureat în 1952, la Liceul „Kossuth Lajos”. Și-a luat diploma la Institutul de Horticultură și Viticultură în 1957, iar din 1958, la Institutul de Horticultură și Viticultură, apoi la Universitatea de Horticultură, a parcurs întreaga ierarhie obligatorie, de la stagiar științific până la gradul de conferențiar universitar. Din proprie inițiativă, la vârsta de 60 de ani, în 1993, a solicitat pensionarea.
De la înființarea sa (1990) a fost director de cercetare al PRODUKT Kutató, Fejlesztő, Termelő Kft., fiind până la moarte coordonatorul intelectual al ameliorării soiurilor de ardei și al producerii semințelor de hibrizi ameliorați.
Și-a început activitatea științifică sub îndrumarea profesorului András Somos. Pe baza tezei sale din 1962 privind cartarea și analiza zonei legumicole din Nagykőrös, a obținut titlul de doctor universitar.
Ca primă temă de cercetare a studiat posibilitatea cultivării legumelor pe soluri nisipoase sărace, fără gunoi de grajd. Dintre problemele tehnice se leagă de numele său utilizarea masivă a materialelor plastice în horticultură, dezvoltarea structurilor portante ale diferitelor tipuri de construcții, elaborarea sistemelor de încălzire, proiectarea diverselor tipuri de sisteme de aerisire și irigare, crearea mai multor variante de acoperire dublă, proiectarea tipurilor de sere și solarii cu și fără încălzire și, nu în ultimul rând, procedeul cu „perdea de apă”.
Împreună cu colaboratorii săi a pus la punct utilizarea cu și fără deplasare a spațiilor de cultură neîncălzite, precum și exploatarea în una sau două etape a spațiilor încălzite, cercetând posibilitățile de forțare de toamnă și iarnă. Prin introducerea în cultură a noilor soiuri și tipuri de soiuri, precum și prin aplicarea de noi procedee tehnologice, a creat valori de durată.
Dacă ținem seama și de resursele materiale disponibile, cu siguranță că până în prezent a fost cel mai de succes ameliorator de ardei din Ungaria. Pe lângă numărul soiurilor și hibrizilor săi omologați sau în curs de omologare (21), valoarea lor de utilizare este dovada acestui fapt. Chiar și astăzi, cel mai popular ardei alb de forțare din țara noastră (HRF F1) confirmă acel simț extraordinar cu care a procedat la planificarea încrucișărilor și la selecția liniilor parentale. În plus, sub conducerea sa au fost ameliorate, printre altele, soiurile Hó F1, Pritavit F1, Kaméleon F1, Velence F1, Titán F1, precum și candidații de soi Bajnok F1 și Kápia F1. Este important și materialul de bază pentru ameliorare adunat împreună cu colaboratorii săi, care poate constitui garanția continuării operei sale de o viață. Sub îndrumarea sa a fost elaborată metoda specifică de producere a semințelor hibride, protejată și prin brevet, care a devenit baza funcționării întregului sector producător de semințe hibride.
Polivalența dr. István Túri a fost pusă cel mai bine în evidență de cercetările sale în domeniul biologiei constituționale. El a introdus conceptele de tip de creștere lent, mediu și rapid, a definit condițiile formării lor și posibilitățile de modificare. A recunoscut foarte devreme schimbările ce apar în dezvoltarea plantelor. Modificările tehnologice pe care le propunea în astfel de momente i-au confirmat, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, justețea observațiilor. Domnul profesor Túri a predat atât studenților, cât și practicienilor din horticultură, stilul său de prezentare fiind de cele mai multe ori foarte sugestiv, presărat cu umor, extrem de captivant.
Organizarea sistemului de consiliere tehnică sincronă se leagă, de asemenea, de numele său; încă de la sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70 a ținut cursuri la Soroksár. A organizat mai multe expoziții la Universitatea de Horticultură. Mai de seamă au fost cele legate de consfătuirile pe teme de cultivare a ardeiului, pepenilor și castraveților. Târgul de semințe, conceput de el, este organizat începând din 1981, în fiecare an, spre deplina satisfacție a legumicultorilor și a firmelor de comercializare a semințelor.
Activitatea sa publicistică s-a caracterizat prin efortul de a fi ușor de înțeles și prin descrierea și transmiterea procedurilor practice. A publicat peste o sută de articole de popularizare, în mare parte în revista „Kertészet és Szőlészet”. Cărțile sale despre cultura în spații acoperite cu folie sunt, de asemenea, foarte apreciate. „Kertészet fólia alatt” (coautor: Béla Fodor) a fost prima carte de specialitate agricolă din care s-au vândut mai mult de o sută de mii de exemplare. Pentru aceasta a fost răsplătit cu un premiu de excelență. A fost întotdeauna mândru de acest premiu, precum și de Ordinul Muncii primit pentru întreaga sa activitate.
În ultimii 10–15 ani, scrierile sale s-au distins și printr-o tentă filosofică. Acest lucru este ilustrat de cărțile „Növényalkat” (posibilitate și limită în creșterea producției) și „Az élet korlátai” (care sintetizează implicațiile umane ale biologiei constituționale). Începuse să scrie și o carte ce se aventura în lumea spiritului, în lumea zeilor. A vorbit mult despre ea, și-ar fi dorit foarte mult să o termine, dar nu a mai reușit. Întrebat, de cele mai multe ori, despre activitatea sa științifică și publicațiile sale, răspundea: „nu subapreciez numărul cărților, noilor soiuri, al brevetelor, al distincțiilor și titlurilor științifice, dar nu consider acestea ca fiind cele mai importante, de aceea nu mă ocup de cifre. În profesie, dintre acestea și dincolo de ele, consider importantă doar acea activitate care duce cauza horticulturii mai departe”.
În activitatea sa organizatorică a avut nevoie de perseverență, uneori chiar de încăpățânare, altfel nu ar fi reușit să creeze câmpul experimental al Catedrei de Legumicultură. În Ferma Experimentală Soroksár, și astăzi, numeroase clădiri, construcții și spații cu folie amintesc de activitatea sa organizatorică neobosită, de căutarea continuă a noului și de bogăția ideilor sale.
S-a ocupat mult și de subalternii săi, cândva foarte numeroși. Pentru munca de calitate a considerat esențiale mai multe cerințe: să explice, să pună în scris, să verifice înțelegerea, să execute și să controleze. Nu a tolerat neglijența, indiferența sau lenea, dar a apreciat capacitatea de luptă, munca orientată spre obiective clare și generatoare de valoare. I-a respectat și prețuit și pe acei colaboratori și colegi care recunoșteau noul și îl susțineau chiar dacă nu ei au fost cei care l-au observat primii.
A spus de mai multe ori că, dacă ar ajunge în posesia unei baghete magice atotputernice, ar face cel puțin trei lucruri: ar desființa pentru o săptămână instalațiile de producție acoperite cu material plastic, arătând astfel rolul lor esențial în consumul zilnic de legume, fructe și plante ornamentale; ar prezenta acele posibilități legate de spațiile închise pe care încă nu le-am exploatat; „nu pentru o săptămână, ci pentru totdeauna aș pune capăt bolii rostirii măiestrite de cuvinte și fraze inteligente, dar lipsite de conținut”, spunea el.
Ca orice om, a avut și el greșeli și erori. Atunci obișnuia să spună: „Nici unul dintre noi nu este înger.” I-a trecut cu vederea și pe ale colaboratorilor săi, mai mici sau mai mari, dacă nu a descoperit în spatele lor răutate sau intenție deliberată.
La pensionare nu a organizat banchete sau festivități; s-a despărțit de toți în câteva cuvinte, iar poate ultima lui frază a fost: „Mi-aș dori să pot sluji încă multă vreme cauza horticulturii!”
Din păcate, această dorință nu i s-a putut împlini pe deplin. De acum înainte va mai trăi doar în soiurile sale, în scrierile și în spiritul său, care a rămas în noi.
János Gyúrós